Despre

cimpoesu iulian

Pentru că profilul Google+ la care trimite prezentul blog este mai degrabă atașat primului meu pas în blogging, cel făcut în urmă cu 10 ani și dedicat unei mari pasiuni – pescuitul (fie el recreativ sau sportiv), voi adăuga de această dată câteva cuvinte despre ce m-a determinat să deschid acest nou blog, care de data aceasta se adresează tuturor celor care sunt legați, sufletește, dar mai ales… trupește (validați prin adresa din Cartea de identitate) de comuna Șcheia, din inima Bucovinei.

Peste numai un an, în august 2019, se împlinesc două decenii de când am ales „viața la casă”, pășind la o aruncătură de băț de municipiul Suceava, în Sfântu Ilie.

De o bucată bună de timp am început să mă implic în comunitate, pentru că sunt prea multe lucruri care ar trebui schimbate în comuna noastră – una dintre cele mai bogate comune ale României, bogăție care însă rămâne încorsetată în cifrele unor statistici, în loc să se regăsească în politicile publice ale Primăriei.

Tot mai mulți cetățeni ai comunei Șcheia, fie că se numără printre „băștinași”, fie că s-au alăturat celor câteva mii de „orășeni” care au evadat din viața în comun, la bloc, pentru un loc liniștit (aici mai rămâne de discutat…) la casă, s-au arătat și se arată nemulțumiți de actul administrativ, depășit și învechit de cele mai multe ori, rupt chiar de realitatea cotidiană.

Mă alătur lor și încerc și pe această cale (după înființarea grupului, respectiv a paginii Comuna Șcheia, Suceava 2018) să prezint probleme de interes, strâns legate de administrația locală, chiar dacă nu mă număr printre consilierii locali (unde, de altfel, nu am candidat vreodată).

În primul rând în calitate de cetățean al comunei Șcheia, apoi în cea, mai recentă, de vicepreședinte al organizației județene Suceava a partidului Uniunea Salvați România, singurul rămas pe baricade (și) în lupta pentru transparentizarea activității din consiliile județene și locale, vă invit să urmăriți blogul de față, pentru că voi încerca să vă țin la curent cu date de interes.

Pe de altă parte, dumneavoastră înșivă mă puteți contacta cu orice probleme care țin de comunitatea noastră!

Vă mulțumesc și vă invit la lectură!



Postări populare de pe acest blog

Fumurile din Șcheia, pasate între autorități

Delgaz Grid și cei 30 de arginți

Banii noștri (3) - Execuție bugetară august 2018